Marcel Ciolacu avertizează: „Tema pensiilor speciale a fost deturnată politic și riscăm să pierdem sute de milioane de euro”

Marcel Ciolacu, candidat la președinția Consiliului Județean Buzău, a comentat din nou subiectul pensiilor speciale, acuzând faptul că tema a fost transformată într-un instrument politic, în detrimentul unei abordări responsabile care să protejeze interesele României. Potrivit acestuia, jalonul privind reforma pensiilor fusese deja închis, însă a fost redeschis din motive strict politice, riscând blocarea unor finanțări europene consistente.

„Jalonul era închis. S-a dorit o altă abordare, cu riscuri enorme”

„Jalonul din PNRR era închis, dar este adevărat că fusese acceptată o perioadă mai lungă de implementare. În acest moment se dorește o nouă abordare, cu riscul de a nu încasa sute de milioane de euro. Eu am ales calea negocierii cu ambele părți, am anulat un acord și cu Comisia și cu magistrații. Atât s-a putut atunci. Nu exista riscul de a pierde acești bani. Acum, însă, s-a dorit altceva”, a declarat Ciolacu.

Fostul premier și lider PSD afirmă că discuțiile despre pensiile speciale au fost deturnate de politicieni care au transformat subiectul într-o temă electorală, ignorând fondul real al problemei — limitele pensiilor și vârsta de pensionare.

„Nu poți avea pensia mai mare decât salariul. Această problemă era rezolvată”

Ciolacu insistă că unele corecții esențiale fuseseră deja stabilite: „Nu poți să ai pensia mai mare decât salariul. Acest lucru se rezolvase. Era închis.”

În același timp, a criticat vârsta foarte scăzută la care unele categorii profesionale, în special din magistratură, se pot pensiona:
„Nu mi se pare corect să te pensionezi la 45–50 de ani. La această vârstă ești în vârful maturității profesionale. Mai ales în magistratură. Ar trebui să te pensionezi ca toată lumea, la 65 de ani, chiar dacă ai o pensie mai mare.”

„Pensiile speciale, transformate în teme populiste pentru imagine”

Ciolacu a explicat că în politică există tendința de a ridica teme populiste — precum pensiile speciale — pentru a crea imaginea unor „salvatori”, fără a ține cont de consecințele economice sau sociale.

„Nu credeți că dacă AUR ar ajunge la guvernare ar schimba lumea în trei zile. Nu ne va da nimeni benzina la un leu. Și motorina e opt lei acum, iar inflația e mare. Sunt teme lansate doar pentru efect politic.”

Acesta a mai subliniat că asemenea subiecte provoacă diviziuni profunde în societate, greu de reparat.

„Cuvântul «reformă» este acum confundat cu concedieri colective”

„Temele parazitare creează falii greu de închis. S-a ajuns ca «reforma» să fie înțeleasă ca val de concedieri, nu ca modernizare. Iar pensiile speciale sunt scoase în față doar pentru a crea un discurs mesianic, fără să se țină cont de costuri sau de ce se propagă în societate”, a conchis fostul premier.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button